Blog

Acea perfecțiune, fără cusur, există doar în mintea oamenilor. Ea este extrem de banală și odată ce (de fapt) niciodată nu o poți atinge, devine împlinirea unui scop limitat și fad, care rămâne doar ipotetic în enunțare, dar totuși își produce efectele în expectanțe și comportament . Este vorba de perfecțiunea în linii și colțuri drepte, perfecțiunea țintită de vârful tăios al aspirațiilor noastre de a cunoaște totul de jur împrejur și implicit de a stăpâni peste orice factor posibil perturbant. Însă, ipotetic, odată ce fricile noastre despre necunoscut și imprevizibil vor fi astfel eradicate, atunci nu vom mai avea înspre ce privi, decât înspre un gol lipsit de orice posibilitate de manifestare a haosului în noi impresii perfectibile.

Când ne gândim la obiectele din jurul nostru, o facem pe anumite considerente. Lumea materială care ne îmbracă viețile, cu siguranță că are un ecou despre ceea ce se întâmplă în interior și ne descriu într-o oarecare măsură, fidel sau nu, cum suntem noi ca persoane. Am putea spune că pe baza acestor modalități de exprimare funcționează unele societăți sau grupuri de persoane. Și de asta am putea spune că nu este nimic nou sub Soare.

Etalarea bunurilor, a averilor, veșmintelor, a operelor de artă etc, au fost dintotdeauna un subiect bifat de unii și râvnit de alții.

Însă ideea pe care vreau să o transmit aici nu este despre a folosi obiectele, această lume materială ca pe un paravan poleit dintre noi și restul lumii. O mască transfigurată a autenticei noastre personalități. Aici mă refer la cum ne oglindim pe noi înșine, cum ne descifrăm și mai ales ce putem învăța din mediul cu care suntem deja înconjurați ca mai apoi să învățăm cum să ne înconjurăm cu mediul. Să mă fac mai înțeles:

Conștientizarea drumului pe care ne aflăm ne va trece prin poarta cunoașterii și va lua forma sinelui nostru. Dacă acordăm intenția de a ne cunoaște pe noi înșine, atunci transformarea noastră se potrivește cu forma înțelepciunii. Filosofie de dincolo de obiect!

Iată-mă, îmi zic, sculptând un bol dintr-o frumoasă bucată de tei, care spre norocul meu are și un pic de scoarță rămasă, așa pentru efect. Rașchetez cu un cuțit curb cu două muchii, marginile viitorului căuș, până când adâncitura e suficient de adâncă să mă tenteze să beau apă din ea, însetat fiind pe căldurile astea bănățene.

De-am fi păpădii cu chică căruntă, să ne dorim măcar încă odată a fi admirate înainte să ne sufle zefirul de vară!

Mai surprind câteodată obiectele din casă într-o imagine care împreună formează conexiuni neașteptat de profunde. Ca or fi doar în mintea mea și ca eu le proiectez în interior/exterior cu un sens, nu prea contează.

Cert este că mă uitam la alunele din cupa din lemn și cum împreună ca întreg, iau forma cupei. Toate sunt una cu acea cupă. Iar cartea cu semințe de înțelepciune ZEN îmi stă martor la experiența momentului. Să fii una cu tot!

În mintea noastră se nasc idei dintr-un neant complex. Încercăm să le descriem prin diverse forme și concepte, și fiecare idee din aceasta își necesită timpul de a se dospi înainte să fie prezentată lumii.

De fiecare dată când fac ceva dintr-o bucată de lemn lăsată de izbeliște, îmi vin în minte versurile testamentale ale lui Arghezi: ,, Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Am primit un proiect de creare a unei piese de la jocul GO de dimensiuni mult mai mari față de o piesă obișnuită, pentru a fi oferită trofeu în urma unui campionat de GO. Nu știu să joc, e destul de ermetic pentru mine, însă forma piesei m-a fascinat, pentru că îți poate spune cât de eleganta e, după cum anume e făcută, din ce e făcută și cine îl joacă.