Mă văd în urmă cu câțiva ani, urcând pe un scaun, în pofida înălțimii mele, ca să schimb un bec cu neon, clasicul tub, care s-a ars. De curiozitate arunc o privire peste o inscripție de pe suprafața lui și văd scris că are o durată de viață de n ore. Nu mai știu exact numărul. În acel moment mi-am pus întrebarea : Oare cu toate cunoștințele de până acum, nu ar putea fabrica un bec care să dureze mai mult decât scrie aici? În ideea de a nu mai consuma atatea resurse, chiar dacă prețul va fi mai mare?
În aceeași perioadă am aflat despre legenda urbană cum că MERCEDES-BENZ a fost în pragul falimentului pentru că a creat una din cele mai fiabile și rezistente mașini din istorie, celebra „Cobra” W123, care pur și simplu era prea bine făcută ca să necesite piese de schimb prea des, sau chiar înlocuită cu totul. Oamenii nu mai cheltuiau bani pe reparații și nu își mai schimbau mașina.
Peste ceva timp am aflat că aceste două exemple pot fi încadrate la celebra sintagmă de „obsolescență planificată„, unul din elementele strategice vitale unei economii de piață capitaliste. Traseul pe scurt e simplu: fabricăm chestii cu o durată de viață limitată încât să necesite reparații de piese sau înlocuirea produsului cu totul. Astfel oamenii sunt nevoiți să contribuie la acest consumerism al economiei de piață. Asta punctând doar acele obiecte care îndeplinesc o nevoie tehnică, o funcționalitate clar definită. Să nu mai vorbim de trenduri, fast fashion și altele.
Povestea este lungă, iar scopul acestui text nu este de a face activism ecologic sau de altă natură.
Deși e greu de acceptat și de înghițit acest concept al consumerismului risipitor de resurse și poluator, trebuie să ne adresăm niste întrebări: în ce context este bine să ne înconjurăm cu obiecte care durează o veșnicie și în ce împrejurări totuși ajută efemeritatea lor?
Ce văd aici la prima vedere este că aceste idei, la fel ca niște monede, au două fețe. Pe deoparte dacă, de dragul exemplului, începând de acum facem numai obiecte care să dăinuiască veșnic, s-ar prăbuși niște structuri sociale, desigur, dar nu vom mai consuma atatea resurse pe înlocuirea lor, în schimbul unor artefacte artificiale arheologice. Dacă facem obiecte care să fie înlocuite repede, revenim la povestea de la care am plecat și la situația pe care o știm deja, referitoare atât la oameni cât și la restul ecosistemului.
Noi personal ne-am confruntat cu această dilemă, deoarece suntem într-un domeniu care necesită crearea de obiecte noi și involuntar avem o amprentă care are un impact social și enviromental , indiferent de scala la care ne referim.
Ca și artiști aflați în această intersecție de idei, concepte și responsabilități avem nevoie să bifăm riguros câteva puncte pentru a urma un traseu cât mai curat și care să ofere cât mai multe atracții. Exact ca un traseu turistic, dacă mi se permite analogia. Numai că acest traseu este implicit marcat cu indicatoare ale lumii materiale de care inevitabil ne folosim pentru a ne întreține traiul.
Aceste puncte de pe listă printre altele implică ca un obiect să fie funcțional, estetic, ergonomic și foarte important, să nu ne abatem de la subiect, să fie creat din resurse naturale și să își păstreze această calitate și după ce obiectul este finisat. Dacă este să iau obiectul muncii noastre, lemnul, vom avea grijă să îl transformăm în obiecte care la final va fi tot lemn, nescufundat în poliuretanice sau finisat sintetic cu nitrocelulozice pe bază de solvent.
Nu militez împotriva lor dar alegem să folosesim alte metode cum ar fi ulei de in, ceară de albine și/sau ardere. Cam atât, și cu siguranță știm că la final pot să se reîntoarcă în natură nestingherite. Impactul asupra mediului, trebuie să recunoaștem nu poate fi vreodată zero în nici o industrie, însă deși se întâmplă asta, trebuie avută în vedere atunci când se fabrică un lucru, capacitatea de regenerare și reintegrare în ciclul natural; componentă atât ecologică cât și morală.
Însă la acest capitol ne întâlnim față în față cu o altfel de obsolescență dar de data aceasta una neplanificată, una care conține în însăși caracteristicile sale o efemeritate normală, una cu ritmul ei în funcție de materialul și finisajul cu pricina. Acest fapt poate fi privit de multe ori ca o carență și limitează decizia de a achiziționa astfel de obiecte, în ciuda faptului că se folosesc unele din cele mai vechi și adecvate metode de tratare a lemnului.
Întreținerea unui obiect efemer păstrează vie experiența
Există și o vorbă destul de înțeleaptă care zice că „apreciezi mai mult un lucru după ce nu mai este”. Dacă am ști că tot și toate, aici pe pământ ar fi infinite cred că ne-am pierde instant capacitatea de apreciere și nu am mai simți bucuria din interacțiuni care ne satisfac viața. Fie că vorbim de lucruri sau persoane. Auzisem despre o conspirație care zice că mare parte din diamante sunt tinute ascunse tocmai ca să le mențină valoarea celor care sunt puse în vânzare. Obiectele mai rare sunt cele mai scumpe. Așa cum se întâmplă la numărul lor tot așa se întâmplă și la durata lor de viață, e un număr de timp.
Obiectele sunt mijloace ale experimentării unui moment din viață, fie că bem cafea dintr-o cană, ne îmbrăcăm cu niște pantaloni sau aprindem o lampă. Puse cap la cap, toate aceste momente reprezintă defapt viața noastră în întreg. Atitudinea pe care o avem față de aceste mijloace este atitudinea pe care o avem față de experiența în sine. Adică atitudinea față de noi și de viața noastră.
De multe ori am zis că noi nu facem obiecte, căci deja suntem îngropați cu ele. În efortul nostru încercăm să creem astfel de experiențe născute prin interacțiunea cu lumea ce ne înconjoară, dar acolo unde sunt cele mici, simple și la îndemână. Chiar în acel loc, acolo unde ne simțim confortabili, acasă. Obiectele mici îți surprind o fărâmă de constientizare a experienței dintr-un moment și scopul nostru este de a crea prin ele, ancore cotidiene pline de sens.
Orice interacțiune necesită un schimb, ca un troc tacit care menține relația. Dacă spre exemplu, ne închipuim un tabiet de cină dintr-o miercuri seara cu o porție de paste bolognese dintr-o farfurie FLORA, alături de o conversație și un vin bun, vom dori să repetăm experiența și în alte zile de miercuri cu alte bucate. Și pentru că știind proveniența unei astfel de farfurii, felul în care a fost lucrată și finisată, materialul din care a fost făcută și cum îmbracă tabietul cinei, o vom întreține într-un mod adecvat, deoarece implicarea în acest proces, ne investește și mai mult în a păstra vie experiența și astfel prelungește efemeritatea. Acesta este desigur un exemplu, el se poate extrapola și la alte obiecte.
Devenim prezenți la întâmplare cu marele avantaj că putem face parte activ din proces. Noi, creatorii, nu punem punct la finalul procesului de lucru al unui obiect, ci lăsăm această ușă deschisă pentru cei care vor să participe la continuarea lui prin aportul la experiență. Nu doar cina despre care ziceam este momentul când ne bucurăm propriu-zis de obiect ci și când facem aranjamentul culinar în farfurie, când o spălăm manual, o rehidratăm cu ulei, sau când o așezăm ca display așteptând următoarea cină.
Experiența nu este doar un moment, este o întreagă construcție.
Întreținerea obiectelor le certifică în percepția noastră valoarea. Obiectele nu vor mai ajunge să coste x sumă de bani și care pot fi înlocuite oricum, oricând atâta timp cât ne permitem. Industrializarea a venit cu marele avantaj de a ne pune la picioare în moduri din ce în ce mai facile lucruri, iar de unele avem nevoie de altele nu, și implicit apare o detașare față de ele. Și este și normal. Cel mai probabil sunt fabricate automat, pe o bandă rulantă, cu zeci de mii de copii, la mii de km distanță.
Iar ca să îmi ating punctul de vedere, un obiect în care se investește energie într-un mod direct atât din partea creatorului cât și a persoanei care îl folosește, va căpăta el însăși o patină a unei valori care nu poate fi descrisă ci doar experimentată. Un obiect cu o asemenea valoare nu se dă ușor de înlocuit sau ignorat.
Cu aceste gânduri continuăm să descoperim în permanență cum putem să aducem lumii bucuria de a simți micile plăceri ale vieții prin extensiile noastre.