Când ne gândim la obiectele din jurul nostru, o facem pe anumite considerente. Lumea materială care ne îmbracă viețile, cu siguranță că are un ecou despre ceea ce se întâmplă în interior și ne descriu într-o oarecare măsură, fidel sau nu, cum suntem noi ca persoane. Am putea spune că pe baza acestor modalități de exprimare funcționează unele societăți sau grupuri de persoane. Și de asta am putea spune că nu este nimic nou sub Soare.
Etalarea bunurilor, a averilor, veșmintelor, a operelor de artă etc, au fost dintotdeauna un subiect bifat de unii și râvnit de alții.
Însă ideea pe care vreau să o transmit aici nu este despre a folosi obiectele, această lume materială ca pe un paravan poleit dintre noi și restul lumii. O mască transfigurată a autenticei noastre personalități. Aici mă refer la cum ne oglindim pe noi înșine, cum ne descifrăm și mai ales ce putem învăța din mediul cu care suntem deja înconjurați ca mai apoi să învățăm cum să ne înconjurăm cu mediul. Să mă fac mai înțeles:
Nu aduc un elogiu materialismului, în linii mari nu consider că prin material ne putem desăvârși, orice se înțelege prin asta, din care punct de vedere vrei să privești. Dar ca spirite, ca o conștiință internă, ca suflu de viață, avem ca suport propriul corp. Care, dacă este demontat, vom vedea în mod cert că este apă, fier, calciu și restul elementelor ce îl compun.
Și ne susține. Dacă întreținem o relație de concordanță cu el, atunci grosso modo ne simțim bine. Ne simțim viguroși și cu chef de viață. Și bineînțeles vice-versa; e ușor de imaginat.
Mergând pe acest fir, lumea noastră interioră devine cât mai expansivă, asemenea valurilor făcute de o piatră aruncată în apă. Lumea interioară devine corp, iar corpul se folosește indispensabil de obiect pentru a construi mediul. Care poate fi căminul nostru, biroul, mașina, atelierul și orice spațiu de viețuire mai are în minte cititorul.
Acum că în sfârșit am făcut paralela pe care o doream încă din primele cuvinte, plecând de la ideea că tot ce ne înconjoară și ne aparține, ne definește stilul de viață, putem interveni în aspectul estetic și ergonomic al acestuia pentru ai ridica statusul de rafinament și bun gust și implicit starea de armonie, proprie fiecăruia.
Practic lucrurile pe care le folosim și felul cum ne raportăm la ele sunt o oglindire a noastră ca persoane.
Însă vestea bună din toată această poveste, este că o monedă întotdeauna are două fețe, iar această raportare la obiecte nu se face numai unilateral, dinspre propriile noastre expectanțe și plăceri către obiect, ci și dinspre el, cu precădere obiectele construite, meșteșugărite de un făuritor. De propriile sale viziuni asupra lumii.
Artistul, meșterul, creatorul este un interpret al ideilor, el le pune cap la cap sub forma testamentală de creație care râmâne vie și după ce îi părăsește atelierul. Astfel nu se mai pune problema unei relații dispensabile a obiectului, așteptând următoarea ofertă cu un preț mai mic, ci una de autenticitate și unicitate.
Un obiect bine construit, pe umerii răbdării și perseverenței, șlefuit de complexitatea inutilă, își va emana propriul suflet armonios gata pregătit de simetria celui ce îl intrebuințează.
Rezultatul este o conștientizare. Ne sare în ochi un detaliu, exclamăm la o atingere, afirmăm o senzație. Toate aceste manifestări sunt interacțiuni cu lumea exterioară, devenim conștienți de ea, de locul nostru în ea și implicit de noi înșine.
Un asemenea obiect te lasă să îi adopți caracterul. El este ceea ce este deja. Un obiect fluid cu trăsături asortante sau chiar contrastante, denotă o capacitate de adaptare, de completare a ceea ce este în jur. Lumina unei lămpi, în funcție de construcția ei, poate denota un caracter colocvial și intim. Rama unei oglinzi, te poate surprinde între marginile ei asemenea unui tablou. Și așa mai departe.
Valoarea unui obiect stă mai degrabă în felul în care este perceput și folosit.
Omul sfințește locul și locul îl reflectă!
*folosesc termenul de obiect în mod generic pentru a desemna ceea ce compune lumea înconjurătoare