Păstaia virtuților

Nimeni nu cunoaște exact secretul unei vieți bune și a unei conduite înălțătoare, care să conducă către plenitudinea firii, să ne permită să trăim în armonie atât cu noi înșine, cât și cu cei din jurul nostru, ca indivizi și ca societate. O metaforă filosofică universală este aceea a unei semințe care, nu are puterea de a ne hrăni în mod direct, nu folosește cuvinte de prisos și nu indică autoritar un principiu al bunei ființe morale. Este tăcută și așteaptă ca rodul ei să fie plantat în adâncul sinelui, protejat de căldura frenetică a mâinilor, întorcându-se pe toate părțile pentru a încolți în ceea ce va deveni pentru fiecare.

Aceasta va crește, va fructifica și va hrăni spiritul, pentru ca ochii noștri nu doar privească, ci și să vadă, nu doar să vadă, ci și să observe.

Lumea este foarte întortocheată, cu licăriri exterioare peste tot, pulsiuni de lumină care ne arată calea doar până la ele, nu și dincolo, în drumul nostru de creștere. Lumina unei virtuți se naște din frământarea ființei, din cultivare, efort și devenire. Virtutea este un opaiț călăuzitor în marea de lumină orbitoare.

Păstaia conține semințele celor șapte virtuți cardinale, care trebuie cultivate, fiecare atribuită unei zile din săptămână.

Acestea sunt: Dragostea, Cumpătarea, Curajul, Prudența, Speranța, Dreptatea și Credința.

Nu vom oferi nicio explicație a lor în afară de denumire. Cel care deține o astfel de păstaie va purta cu sine sămânța fiecărei zile și se va apropia de virtutea aleasă așa cum știe mai bine, iar aceasta, la rândul ei, se va apropia de purtător așa cum știe ea mai bine.

Câte una pe zi, pentru întreaga viață, înspre creștere și înfrumusețarea vieții.

Semințele acestei păstăi au fost gândite să reprezinte de asemenea un puternic obiect ancoră mai ales în terapii și ajută purtătorul să se conecteze cu o anumită emoție sau metodă de intervenție.