Descriere
PEDRO este o pasăre din lemn care a fost gândită să se așeze într-un punct de echilibru bine definit, doar pe marginile obiectelor, mobilei etc.
Datorită posturii pe care o adoptă cât și a caracteristicilor sale el are două calități: cea de POVESTITOR și cea de JOC interactiv
PEDRO povestitorul
PEDRO, după cum și-a căpătat numele, este un păsăroi care aduce odată cu prezența lui o poveste. Da, el este un excelent povestitor și asta fără să facă nimic. Nu are foarte multe pretenții, îi trebuie doar o margine de orice, de unde să poată privi fără să iasă în evidență. De aceea el poate fi partenerul perfect la picnic sau poate fi psihologul dintre doi care se ceartă. Poate fi martor la o crimă cu premeditare sau poate jura pe roșu în locul tău. Nu te judecă dar nici nu îți este prieten. Oriunde se așează, totul capătă deodată sens în jurul lui. Pedro este o poveste în sine, este un personaj născut din dorința de a descoperi viața din jurul nostru, de a acorda atenție măcar la o părticică din ceea ce ne înconjoară. Astfel te încurajăm să îi găsești un loc lui PEDRO cât mai des, pentru însufleți cu prezența lui indolentă acel loc.
Jocul cu PEDRO
PEDRO se poate transforma instant în partenerul tău de joacă. Jocul este unul cu foarte puține reguli și ușor de înțeles pentru toată lumea, cam așa cum îi place lui. Acesta se poate juca în două modalități: – Dacă dorești să ai o activitate instantă și interesantă cu partenerul, copiii sau musafirii, trebuie doar să îi găsești lui PEDRO un loc din casă și să îl așezi acolo, când nimeni nu este atent la tine, apoi pune-i pe ceilalți să îl caute. Surpriza va fi foarte mare când îl vor găsi. -Se pot forma echipe, se stabilește un timp de comun acord pentru ascuns și apoi un timp de căutare. Dacă în timpul stabilit nu se reușește amplasarea lui, atunci cealaltă echipă trebuie să o facă. Câștigătorul este cel care îl găsește de cele mai multe ori și în timpul cel mai scurt. Jocul dezvoltă motricitatea fină, coordonarea mână-ochi și dexteritatea în căutarea punctului de echilibru pe diverse suprafețe, cât și dezvoltarea atenției, scrutând conturul diverselor obiecte din casă.
ATENȚIE! Conține părți care pot cauza leziuni. Copiii trebuie supravegheați de către un adult atunci când folosesc acest obiect. Pentru a evita deteriorarea obiectului, asigurați-vă că acesta se află în echilibru pe o suprafață stabilă înainte de a-l elibera.
Tratat cu uleiuri și ceară naturală.
Fiind o personalitate în sine, PEDRO are și cont de instagram și te invită să îi urmărești aventurile –> instagram.com/pedro.the.bird
*NOTĂ referitoare la produsele unde este specificat „Disponibil cu precomandă”: Deoarece obiectele prezente pe site sunt produse în atelierul propriu, iar capacitatea este cu producție limitată, depunem toate eforturile pentru a actualiza stocurile. În cazul în care doriți un produs cu această mențiune, aveți posibilitatea de a efectua comanda pe site până la final și în cel mai scurt timp veți fi contactați de către noi în vederea finalizării comenzii .